Versetul AWANA: "Caută să te înfăţişezi înaintea lui Dumnezeu ca un om încercat, ca un lucrător care n-are de ce să-i fie ruşine, şi care împarte drept Cuvântul adevărului" (2 Timotei 2:15)
RSS

luni, 1 decembrie 2014

Poze toamna 2014

În continuare vor fi postate câteva poze din întâlnirile AWANA din toamna anului 2014.
Sperăm ca să vă regăsiți cei care ați participat în aceste poze, și ca ele să reprezinte o sursă de bucurie pentru voi. Dumnezeu să vă binecuvânteze!






















luni, 8 iulie 2013

Înștiințări



Ultima întâlnire din acest an școlar a Clubului Awana s-a desfășurat în 22 iunie 2013, când primii 5 copii ce au acumulat punctajele cele mai mari la activitățile din cursul anului au fost premiati cu o pereche de role. Punctajul reprezintă însumarea punctelor acumulate în decursul anului la Clubul Awana, prin activitățile curente.
Deschiderea Clubului Awana pentru anul școlar 2013-2014 va avea loc în 28 septembrie 2013 la orele 15.00, cu tombola AWANA, după cum s-a obișnuit în fiecare an. Punctajul obținut la încheierea acestui an se vor transforma în dolari Awana la această tombolă, când copiii vor putea achiziționa diverse obiecte.
În continuare vor fi postate o serie de poze din cadrul întâlnirilor din acest an.
Vă așteptăm cu drag în toamnă, iar până atunci dorim o vacanță frumoasă tuturor copiilor, și belșug de cumințenie!
Dumnezeu să vă binecuvânteze!

















sâmbătă, 13 octombrie 2012

Musafiri la Clubul AWANA

În data de 13.10.2012 la Clubul AWANA am avut musafiri din Irlanda, care au corrdonat de această dată întâlnirea cu copiii. Timpul dedicat acestei întâlniri a fost interactiv, cu multe jocuri de echipă, jocuri desfășurându-se în aer liber în curtea Bisericii, iar programul de închinare și lecția din Cuvântul lui Dumnezeu s-au desfășurat în interiorul clădirii. Copiii au participat activ la program, fiind foarte mulțumiți și încântați, după cum se poate observa în pozele ce urmează.














joi, 21 iunie 2012

Final sezon AWANA

În cadrul ultimei întâlniri a Clubului AWANA din acest an școlar, am realizat o serie de activități, printre care se numără și o activitate practică, ecologică, unde copiii au trebuit să își croiască hăinițe din ziare și hârtii pentru a fi în asentimentul naturii, fiind ajutați de liderii Clubului Awana. Totodată, pentru a sărbători cum se cuvine ziua copilului, am organizat o excursie în Grădina Romei, unde o parte dintre noi au avut ocazia de a se plimba cu bărcuța pe micul lac amenajat din acest parc. În continuare voi posta câteva poze din cadrul acestor activități.













sâmbătă, 5 mai 2012

Început binecuvântat la Clubul Awana

Sâmbătă, 5 mai 2012, la Biserica Baptistă ”Emanuel” a avut loc prima întâlnire din sezonul de primăvară a Clubului Awana. Copiii au fost bucuroși să se reîntâlnească în cadrul Bisericii, unde au avut loc o serie de activități. S-a început cu lecția biblică, intitulată ”Pilda semănătorului. Grâul și neghina”, lecție la care copiii au fost receptivi, la final punându-li-se întrebarea: ”Tu ce-ți dorești să fii, grâu sau neghină?”. Copiii au ales în unanimitate a fi grâu, astfel încât au învățat un cântec care îi va ajuta în lupta zilnică a-și păstra alegerea pe care au făcut-o, pentru a fi plăcuți lui Dumnezeu și roditori în cercurile lor. Cântecelul se numește ”Ai grijă, gură mică”.



După lecția biblică s-a coborât la demisolul bisericii, unde au fost supuși unui test din lecția biblică, iar în funcție de receptivitatea lor și răspunsurile date, copiii au putut să achizitioneze jucării si alte lucruri disponibile în cadrul tombolei de început a Clubului Awana.


În urma tombolei a urmat un timp de voie, în care copiii, sub suravegherea liderilor Awana, au avut un timp de socializare, spre a se cunoaște, iar cei ce se cunoșteau deja au avut ocazia de a-și împărtăși experiențele avute decând nu s-au mai întâlnit. Tot în acest timp au avut ocazia de a se juca cu jucăriile achiziționate la tombolă, sau cu jucăriile și jocurile disponibile în cadrul Clubului Awana. Masa de ping-pong a fost de asemenea socilitată de copii în timpul de voie.



Următoarea întâlnire va avea loc sâmbătă, 12 mai 2012, în același interval orar - 15.00 - 17.00. După lecția biblică și timpul de închinare, copiii vor avea un timp de destindere servind împreună o înghețată.
Slăvit să fie Domnul pentru oportunitatea ce ne-o dă de a fi împreună la întâlnirile Clubului Awana, unde de fiecare dată vă așteptăm cu mare drag!
 Dumnezeu să va binecuvânteze!

marți, 1 mai 2012

ANUNȚ

Clubul Awana își reia activitatea în data de 5 mai 2012, începând cu ora 15.00. În aceasta sâmbătă va avea loc o tombolă pentru copii. Întâlnirea va avea loc la Biserica Baptistă ”Emanuel” Satu Mare, și se va derula pe parcursul a două ore.
Vă așteptăm cu drag!

joi, 22 septembrie 2011

ANUNŢ

Clubul Awana îşi va relua activitatea pe data de 24 septembrie 2001, începând cu orele 15.00. Activitatea se va desfăşura conform programului cunoscut, unde vor fi o serie de jocuri frumoase, interactive, în cadrul cărora copii vor avea oportunitatea de a socializa.
După aceste jocuri copii vor lua parte la lecţia biblică, al cărei titlu este: "Binecuvântare sau noroc?".
Programul la Clubul Awana va fi încheiat cu tombolă pentru toţi copii.

Cei care au fost prezenţi la ultima întâlnire din luna iunie sunt rugaţi să aducă roada muncii lor de peste vara, constând în boabele de fasole pe care le-au cules după ce au avut grijă de planta primită atunci. Aceştia vor primi diplome pentru a le fi răsplătită munca.

Vă aşteptăm cu drag!